… Am avut şi accident vascular, soţia a pierdut apartamentul şi m-am îngrijorat foarte tare şi m-am îmbolnăvit, şi cu timpul am păţit şi boala asta cu cancerul. Stau într-o casă cu lemne, nu am lumină, este foarte mare dezastru acolo la mine unde stau. Deloc nu mai pot să lucrez, nu mai am îndemânaţie [pacient de etnie rroma, n.n.]. La nimica îmi tremură mâna, am fost paralizat, pareză dreaptă, stângă. Am 7 copii, dintre care 11 nepoţi, am un băiat care are un picior tăiat şi un băiat care un handicap tot gradul 2, cred că şi de acolo se trag bolile astea, ca supărare. Cred că printr-o răceală mi s-a umflat amigdalitele, n-am băgat de seamă, de acolo s-a împietrit, s-a făcut ca un ou. Am făcut raze şi raze. S-a făcut o băşică şi s-a crăpat acolo. Am fost la medicul de familie şi el m-a trimis la oncologie în Prund, şi acolo mi-a găsit că asta ar fi. Mi-au zis acolo ceva dar mai mult m-au trimis aici la Casa Speranţei. A zis că aici mă poate ajuta mai mult şi îmi spune totul. Am întrebat-o pe domnişoara doctor dacă boala aste se vindecă şi a zis că nu prea. Deci rana asta care tot puroiază, izvorăşte, cred că aşa o să rămân cu ea. Mă doare capul, mă ia durerea de cap din spate şi simt că-mi furnică capul, parcă-mi merg furnicile în cap. Boala mea a apărut acum 5 ani, 2 ani am fost la neuro’ şi de 3 ani vin la Hospice. Aici e mai bine, ca la mama acasă, oameni sufletişti, foarte buni, îţi ascultă durerile, oameni foarte miloşi. M-am obişnuit, ştiu că asta e şi n-am ce face, trebuie să trec şi peste asta. Eram supărat, m-am supărat tare că şi accidentul vascular de aia l-am făcut. În mare ştiu că cancerul este periculos. Ştiu, că ne-am chinuit şi noi lângă mama. Cât o fi de la Dumnezeu, oi trăi, cât nu…..o să duc eu.
…………………………………………………….
K.I., 51 ani
